Aruncand un ochi (de fapt cu ambii) pe la r33a (uelcom in za blogozfer) prin insemnari mi-a atras atentia o chestiune care a pus-o in vizorul (mafiei) meu. Nu partea cu emisiunea (de care nu stiu) mi-a atras atentia ci intrebarile ei pe post de concluzie:
“Oare e chiar atat de dureros adevarul? Apar atatea probleme atunci cand doua persoane traiesc impreuna? Chiar este nevoie sa petreci mai mult timp alaturi de persoana iubita pentru a vedea cat de puternica este relatia? Chiar se poate strica ceea ce exista de cativa ani dupa numai cateva zile de locuit impreuna…?
Mi se pare greu de crezut ca poti sa cunosti atat de putin persoana alaturi de care iti doresti sa-ti petreci restul vietii…”
Si cum eu nu am nici un fel de chef de munca (si un inceput promitator de durere de cap) ma pusei pe comentat.
Din pacate asta e crudul adevar. Daca nu ai sansa macar 3-4 zile sa le petreci in pura intimitate cu cel iubit, nu prea ai sanse sa iti dai seama intr-adevar ce obiceiuri bune si proaste are, ce “cutume” de curatenie sau dezordine respecta, afli multe.
Sora unei bune prietene era logodita. Cu 8 luni inainte de data nuntii s-a mutat in casa logodnicului, impreuna cu viitoarea soacra (ce de altfel parea pe dinafara o femeie numai miere, soacra nemaivazuta). Curand au inceput problemele deoarece, surpriza, printisorului nu-i venea a pleca intr-un apartament cu chirie, preferea la culcusul lu` mamica. Iar dulcea soacra avea mai-mai organizat un mini FBI: unde ai fost, de ce ai stat asa mult de ce, cum unde, cat. Iar printisorul: mâlc. Nu iesea din cuvantul mamicii.
Inevitabil a intervenit despartirea, norocul a facut ca amandoi (printul si acra soacrã) sa isi dea seama ca sunt fraieri. Acum fata s-a mutat cu el intr-un apartament… Casatoria vine rapid.
Asta a fost un mic exemplu, desi aici factorul de zazanie a fost acra soacrã. Eu personal am fost cu logodnicelu` singurei la Sighisoara (Anul Nou 2007-2008) unde am stat cateva zile bune. Noi am gatit, noi am facut curatenie, noi tot. La mare iar am fost cam foarte singurei (si ce bine a fost). La gazda, nu la hotel. Din nou, ocazie sa ne descoperim asa cum suntem in purul nostru costum interior al lui Adam.
“Chiar se poate strica ceea ce exista de cativa ani dupa numai cateva zile de locuit impreuna…?” Da. Se mai strica si din frica. Din acea teama de a pleca din casa unde ai copilarit (bine, rau cum ti-a fost, era casa ta). De aceea e recomandat in zilele de adaptare sa existe multa intelegere intre parteneri ca sa se evite discutiile/plecarile/despartirile.
“Chiar este nevoie sa petreci mai mult timp alaturi de persoana iubita pentru a vedea cat de puternica este relatia?” E cu dus si intors. Nu MULT TIMP e formularea buna, ci ce fel de timp conteaza. Atat cat te duci cu gasca la munte nu se observa multe. La fel si daca o tulesti/stati in casa cateva zile cu tot cu parinti, rude, etc. Putin, dar bun. Destul cat sa vezi cum va comportati amandoi. Apoi e termenul “relatia puternica”. Nu relatia, ci increderea si intelegerea. O mutare impreuna presupune multe si trebuie amandoi sa inteleaga ca e o noua etapa in viata, ca poate unora le e teama, altii abia asteapta sa treaca in etapa asta, sunt reactii si reactii. Iar reactiile trebuie intelese, oricat de ciudate ar fi. Cel putin intr-o prima saptamana e o acomodare cu gandul ca de acum sunt doua persoane de capul lor in lume. Nu mai e mama acasa sa iti ia rufele la spalat cand le uiti pe scaun, nu mai e cineva sa te astepte cu mancarica pe foc, nu mai ai sa ceri oricand un ban de buzunar in lipsa ta acuta.
De aceea trebuie “testat” terenul. Nu mult. Cateva zile. Macar atat.
Oricum nu-i doresc nimanui sa aiba parte de soacra acra, nici de parinti intorsi 180*(de grade-nu celsius), nici de prieteni ofticati ca “frate, ni-l scoate din gasca/fata, asta numai cu el sta”. Va urez tuturor care meritati o viata superba.
Ma pregatesc sa plec acasa… Ne mai auzim la o tasta… Azi, maine.
Moony214 